Porumboiu amenință:** „Luchin a fost FORȚAT să meargă la Dinamo!”

Porumboiu amenință:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo și Vaslui nu au mai așteptat meciul din etapa viitoare și au început războiul încă de acum. Miza este Srdjan Luchin, fundașul care ieri a fost prezentat oficial în „Ștefan cel Mare” și despre care Porumboiu spune că a semnat un precontract cu formația sa.

Ieri, site-ul oficial al clubului din „Ștefan cel Mare” a anunțat transferul lui Srdjan Luchin la Dinamo pentru următoarele cinci sezoane. Fotbalistul s-a prezentat în cantonamentul echipei la Săftica, acolo unde s-a pregătit pentru prima oară alături de noii lui colegi. Chiar și așa, Adrian Porumboiu a declarat de mai multe ori pe parcursul zilei că transferul timișoreanului în „Groapă” este ilegal. Finanțatorul celor de la SC Vaslui susține că stoperul a semnat în prealabil cu formația sa: „Luchin va juca patru ani la Vaslui, apoi cinci ani la Dinamo. Nu văd niciun fel de problemă. Noi avem contract semnat, am participat la o înțelegere în trei. Jucătorul trebuie să evolueze, poate fi suspendat pentru dublă semnătură”.

Fostul arbitru a găsit și vinovatul și crede că impresarul fotbalistului, Cristea Opria, l-a direcționat pe Luchin spre București: „Domnul Opria trage de el să-l ducă la Dinamo, chiar Luchin mi-a confirmat. A fost forțat să meargă la Dinamo! Sunt foarte puternice legăturile cu Dinamo și nu am nicio problemă cu treaba asta”.

„E o poveste care se va termina mâine (n.r. – azi), jucătorul nu va avea de suferit. Suntem dispuși să îl lăsăm la Dinamo, dar după ce va juca patru ani la noi”, Adrian Porumboiu, finanțator SC Vaslui

„Atenție, noi îl luăm pe Luchin prin transfer, Vaslui îl voia liber de contract. E jucătorul nostru pentru următorii cinci ani, poate să spună ce vrea domnul Porumboiu”, Constantin Dănilescu, director sportiv Dinamo

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×